Dec
9
Oli – eroul Cluj Winter Race [video]
Sambata 5 decembrie Parcul Colina, din marginea orasului Cluj-Napoca a fost gazda celei de-a patra editii de Cluj Winter Race – organizata de colegul nostru Vlad Sabau sub insemnele Clubului Sportiv MAROS.
Cluj Winter Race s-a dorit a fi de la inceput un mtb xc “fun race” la final de an, intr-o atmosfera amicala si daca se poate chiar distractiva. Astfel in editiile precedente s-a incurajat participarea concurentilor in costumatii neobisnuite, lucru pe care unii l-au pastrat si in acest an. Si chiar asa de “fun” concursul ramane concurs, asa ca participantii au fost impartiti atat pe categorii de varsta cat si pe categorii de performante: Hobby si Hero.
Fiind totusi o competitie neoficiala, la categoria Hero, corespondenta oarecum cu categoria Elite au ales sa participe doar cei mai bine pregatiti rideri.
Colegul nostru Vlad (foto dreapta), desi prins in stresul organizatoric si-a facut totusi timp sa si concureze, conducand cursa in primele ture. Totusi stresul si oboseala l-au invins in spre final si in acelasi timp Tudor Radu se vedea nevoit sa abandoneze din cauza unei pene. Conducerea cursei a fost preluata de Mihai Olar (foto sus) si Elisei Miron, Oli reusind sa se impuna fara probleme terminand concursul pe prima pozitie, urmat de Elisei. Vlad a terminat si el concursul pe locul 6.
Alte detalii despre concurs si rezultatele sunt disponibile pe blogul competitiei: www.clujraces.blogspot.com
De-asemenea mai puteti citi si relatarile de pe blogurile lui Elisei si Vlad iar mai jos puteti vedea un film realizat cu aceasta ocazie. Vizionare placuta
P.S. Pana in acest an, CLuj Winter Race a fost singura competitie de MTB din Romania desfasurata iarna. Din 2010, calendarul va fi completat de inca un concurs de iarna: Arges Winter Race – detalii pe www.mtb-maraton.ro
P.P.S. Vezi galeria foto pe PICASA






















